ZICI ASTRAnia în 1459 de cuvinte!

Sărbătoarea dedicată Zilei Internaționale a Cititului Împreună a ocupat ieri, 16 februarie, întregul etaj 1 al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu – corp B. 
Aici s-au creat două spații de lectură, unul în Compartimentul pentru Copii și Tineri, al doilea, în Sala de Consiliu.

Cele 7 sesiuni s-au derulat în mare viteză, spre dezamăgirea tuturor participanților, pentru că da, dorința de a cunoaște și de explora tărâmuri imaginate este mult mai mare decât se notează în statistici.

Vreau să vă povestesc în 1.459 de cuvinte despre cele 4 sesiuni de lectură pe grupe de vârstă și gen, pe care le-am derulat în Sala de Consiliu, unde, în primul rând, am construit un Tron din Cărți, destinat lectorului-povestaș și celor mai viteji ascultători de povești, care s-ar fi încumentat să preia ștafeta cuvintelor prinse pe firul roșu al întâmplărilor magice.

Am adus, apoi, teancul-de-cărți (din kit-tul de biblioterapie pentru copii și pre-adolescenți), atent selectat, pe care l-am pus bine într-un cufăr, asta pentru că în toate poveștile lumii, cuferele sunt purtătoarele oficiale de comori.

Am printat câteva imagini cu personajele din una din cele mai apreciate lecturi de ieri: Haiganu. Fluviul Șoaptelor a lui Marian Coman, am adus culori, adică foarte multe creioane colorate, jucării și-am pregătit bunățurile: ceai pentru savanți din căpșuni și kiwi și dulciuri pentru alchimiștii pofticioși de ronțăieli.  

Am montat video proiectorul, am legat laptop-ul și perifericele și am lăsat câteva acorduri să umple mini-sala de bal, până când cei mici aveau să-și facă apariția.

 Și, cu câteva minute înainte de ora 9, au intrat val-vârtej, 15 fetițe, care au apreciat din prima efortul destinat amenajării, ba chiar mai mult:

- ”Sunt și spiriduși aici?”

- ”Cu siguranță, sunt!”

Nu a fost nevoie de mai mult, pentru a ne aranja simplu în liniște, așa ca într-o poiană cu flori, să începem să vorbim, să ne cunoaștem și să compunem spațiul de lectură, în care să fim doar noi. 
Și, dintr-o dată, printr-o inspirație adâncă și o expirație zgomotoasă, ne-am trasformat în spiriduși roz și turcoaz, extrem de strălucitori, pentru că numai așa pot fi locuitorii tărâmului misterios ASTRAnia, acolo de unde lumea din afară, de dincolo de termopane, primește în dar, fără măcar să se gândească, cele mai strălucitoare gânduri și binecuvântări! 

Am avut și bomboane fermecate, care odată mâncate îndeplineau dorințele spiridușilor roz și turcoaz: ”să se facă bine mama, pentru că este bolnavă”, să trăiască străbunica până când eu voi avea un copil, pentru a fi cea mai grozavă stră-străbunică din lume”, ”sora mea să primească în dar un cățeluș”, să nu se mai certe oamenii mari, să fim cu toții sănătoși”, ”astrania să existe cu adevărat, pentru ca toți oamenii triști să o vadă și să le treacă supărarea”, ”prietena mea cea mai bună să ia nota 10 la olimpiadă” și câte și mai câte altele, până la 15 dorințe.

La un moment dat, o jucărie a început din senin să cânte. Ceea ce a confirmat că ne cunoașteam suficient de bine pentru a porni pe urmele pașilor Matildei, fetița care îndrăgea cărțile. Dar, înainte de a deschide volumul ales, fiecare fetiță a primit o foaie de hârtie și creioane colorate, la alegere, pentru a grafia amprenta răbdării personale, atunci când cineva le citește o poveste.  Și am pornit citirea primului capitol din romanul semnat de Roald Dahl. Vocea povestitrului și hașura creionului pe hârtie, dar dincolo de tâmple minunata uzină a imaginației lucra cu efervescență!

La sfârșitul textului, am cules desenele. Am dat interviu pentru Radio România Actualități. Spiridușii au povestit pe undele radio experiența cu totul și cu totul deosebită care cu siguranță va rămâne un reper la tot ce va însemna studiu personal, răbdare, ascultare, curiozitate, empatie, generozitate și așa mai departe, peste ani și ani și ani.

Atelierul s-a închis, printr-o inspirație puternică și o expirație ca un chiot de bucurie. Astrania s-a retras în fața realității în care micuțele cititoare aveau să se întoarcă acasă, traversând podul cel mare de peste gara orașului.

Nu a fost timp pentru pauză. A intrat grupa de băieți, cu bine-nțeles, altă energie, care avea nevoie de un alt timp de abordare. Vocea s-a ridicat, a devenit fermă, fără inflexiuni și, desigur, fără praf de zâne. Prezența puștilor anunța prezența superEroilor și a însușirilor lor de bază: curaj, respect, onoare, într-ajutorare, putere, camaraderie.

Pentru ei aveam pregătite două cărți: primul volum din Trilogia Stăpânul Inelelor, de Tolkien, și Haiganu: Fluviul șoaptelor, cartea scrisă magistral de Marian Coman. 

Câștigătoare la puncte, Haiganu și întreaga sa lume fantastică, o carte scrisă într-un ritm contemporan, alert, obiectiv, elocvent. 

În ziua de astăzi, oamenii nu mai au timp pentru descrieri, și nici pentru planuri suprapuse, nici pentru aglomerare de personaje și întâmplări nesfârșite. Iar supereroii ascultători au ales simbolurile criptate în textul lui Coman. La rândul lor, băieții au dat interviuri argumentate, dar pentru Radio România Cultural și pentru Revista Capital Cultural. Nu le-a convenit că o oră a ținut doar o oră și că ”la bibliotecă timpul trece mai repede...”.

Reflux și flux de copii frumoși și inteligenți. Strălucitori. Iar studioul improvizat de lectură a fost cucerit de 30 de uriași de clasa a VIII-a de la Colegiul Național Constantin Noica Sibiu, cu care am petrecut 2 ore minunate. Am discutat despre lume, viață, sistemul de educație, despre tribul fetelelor și cel al băieților, despre șansă și neșansă. Am cântat, pentru că nu se ajunge așa ușor să citești unor adolescenți recalcitranți și neîncrezători în adulți. Am urmărit câteva povești cântate, videoclipuri de pe youtube, le-am analizat, am râs și, în cele din urmă am primit permisiunea să deschid pentru ei o carte de povești. Una singură. Și am ales din întregul noian, Poveștile vindecătoare pentru copii și adolescenți: Folosirea metaforelor în terapie, de George W. Burns, apărută la Editura Trei în 2005, 2011. Am citit o poveste, și încă una și încă trei și aș fi continuat dacă timpul n-ar trece mai repede la Bibliotecă. S-au lipit de povești, de metafore, de mine. Ne-am îmbrățișat mult la plecare, de parcă se îmbarcau să treacă oceanul. Ne-am promis reîntâlniri și reactualizări de povești alintătoare în funcție de ”vibe” și de momentul revoluție existențiale.

Chiar dacă, sesiunile s-au succedat rapid, la finalul lor, în loc să strig: Gata, ce bine! M-am trezit întrebându-mă, Încotro? Ce trebuie să fac de fapt de acum înainte pentru ca astfel de momente să nu fie în registrul excepțional al unor sărbători mai mult sau mai puțin internaționale?!

Cumva fără vlagă, m-am retras în birou, unde mi-am adunat puterile și oștirile de cuvinte pentru ultima mare provocare a Zilei Internaționale a Cititului Împreună, 2017 – Speed trainigul despre Arta de a spune povești copiilor, creat pentru părinți și bunici.

Părinții și bunicii au venit însoțiți de cei mici, unii mai mici, alții deja adolescenți, dar diferențele de vârstă nu au contat. Ne unea dorința de a înțelege rostul lecturii și prin metode de rostire, selecție bibliografie, crearea ambientului, alegerea momentului optim pentru anumite povești, analiza rapidă a conținutului și mesajului din basmul tradițional, comparativ cu textele compuse în prezent de întregi echipe interdisciplinare.

Laolaltă, teorie și practică, oameni și cărți și un bibliotecar. Brusc mi-am adus aminte de câteva voci care reclamă că bibliotecile nu oferă suficient ”spectacol” sau ”entertainment”... Asta ar mai lipsi, ca ultimul bastion de liniște profundă să fie răsturnat de elemente stridente!

A fost o zi cu adevărat valoroasă pentru mine, ca slujitor al cuvintelor și al poveștilor lumii, și sper din din sufletul că și pentru cei pe care a fost dat să-i întâlnesc în câteva frânturi de timp. Spectacolul pe care îl oferă un bibliotecar într-o bibliotecă nu se vede cu ochiul liber, pentru că acesta se desfășoară, magistral, într-un alt plan, superior, care în timp coboară în lume în forma unor comportamente adecvate, elevate.

În aceași notă s-au desfășurat și celelalte trei sesiuni organizate în Compartimentul pentru Copii și Tineret de către către colegele mele Ana Coca și Paula Mihalache pentru preșcolari și școlarii mici.

Salutăm, încă odată inițiativa Asociației Citim Împreună România care a lansat invitația tuturor instituțiilor culturale din România să celebreze această zi prin lectură publică. Mulțumesc prietenilor de la Asociația Elijah – Inițiativă socială Ruth Zenkert și Arhiepiscopiei Sibiu, Serviciul Social pentru partciparea cu daruri gustoase pentru toți participanții.

Salut, cu reverență, profesoarelor-diriginte care au facilitat prezența tinerilor la Bibliotecă de ZICI2017: Delia Cobusteanu, Leonida Popa de la Școala Gimnazială nr. 8 Sibiu și Andreia Claudia Hadăr de la Colegiul Național Constantin Noica Sibiu.

Salut întreaga echipă a Bibliotecii Județenea ASTRA Sibiu, în mod special celor care au participat direct la organzarea evenimentului.

Petrecerea continuă! La Bibliotecă, în fiecare zi citim împreună.

Vino și convinge-te, sau și mai interesant, vino și descoperă tărâmul minunat al Astraniei! (în foarte curând timp amenajat la parterul corpului B al Bibliotecii)

În Pădurile Siberiei

sau

Cum se poate reinventa un bărbat prin intermediul singurătății  

Libertatea poate fi dobândită. E suficient să-i plătești prețul.

(Henry de Montherlant - Carnets, 1957)

Pentru că are capacitatea să te trezească la viață, la viața adevărată, cea care ține cont de toate detaliile care compun realitatea, cartea lui Sylvain Tesson este una din cele mai bune cărți citite în ultima vreme, 

Titlul ocultează conținutul, oferind o promisiune palidă despre o incursiune într-un spațiu inedit, într-o experiență cvasi-comodă. 

Însă, în timp, am aflat că volumele din categoria ”descrieri de călătorie” nu au ca temă principală drumul și nici destinația, ci călătorul, cu toate încercările lui. 

Sunt descrise 6 luni din viața unui om care alege însingurarea pentru redefinire, dar și pentru o abordare ulterioară, autentică, a tot ce se numește ”viitor”. Nu poți evita capcanele întinse de ”civilizație”, camuflate în culorile compromisului și ale comodității, dacă nu te lepezi de prejudecățile omului modern, mai mult mort decât viu, mai mult damnat, decât liber, etc.

Cartea intră în categoria ”cadoul perfect” pentru un bărbat sau un adolescent, aflat în momentul ”gri” al stimei de sine și în căutarea unei confirmări a forței interioare.  

În trecut, treptele inițierii erau obligatorii pentru băieții care trebuiau să-și câștige, prin probe de curaj, statutul de bărbat. 

Nimic nu mai este cum a fost odată, dar în toți există o reminiscență a acelor timpuri, motiv pentru care, iată, spre bucuria celor mai puțin temerari, apar astfel de povești care oferă prin puterea exemplului și a sacrificiului de sine, integrarea prin asociere a elementelor care definesc eroul.

Este un Jurnal de Viață, mai mult decât de Călătorie. Personajul nu ”călătorește” în sensul tradițional, iar Autorul nu face descrieri ”standard”. Scris, oarecum, telegrafic, textul surprinde perfect amalgamul stărilor interioare, extrem de valoroase ca formă și conținut.

Și, așa cum se cade, deschidem cartea și vânăm un fragment reprezentativ:

pag. 25

”Ultima ladă e o ladă cu cărți. Dacă m-ar întreba cineva de ce am ales să mă izolez aici, i-aș spune că sunt în urmă cu cititul. Bat în cuie, deasupra patului, o poliță din pin pe care-mi așez cărțile. Mi-am adus vreo șaizeci. La Paris, întocmisem cu grijă o listă ideală. Când începi să simți că viața ta interioară din ce în ce mai săracă, e cazul să iei cu tine câteva cărți bune, ca să ai cu ce să umpli vidul dinăuntru. Ar fi însă o greșeală să alegi doar lecturi grele, gândindu-te că viața în pădure îți menține un grad foarte înalt al temperaturii spirituale. În după-amiezele când ninge și nu-l ai la îndemână decât pe Hegel, timpul trecere greu.

Înainte de plecare, un prieten m-a sfătuit să iau cu mine Memoriile cardinalului Retz și Fouquet, de Morand. Știam deja că ar fi o greșeală să am în bagaje cărți care evocă locul de destinație. Când ești la Veneția, citești Lermontov, iar pe malul lacului Baikal, Byron.

Golesc cufărul cu cărți. Mi-am luat Michel Tournier pentru reverii, Michel Deon pentru melancolie, Lawrence pentru senzualitate, Mishima pentru gerul crunt. Am și o serie de cărți despre viața în pădure: Grey Owl, pentru viziunea radicală, Daniel Defoe pentru mitm Aldo Leopol, pentru morală, Thoreau, pentru filosofie - totuși, sună a predică de contabil devenit pastor calvinist și mă cam plictisește. În schimb, îmi place foarte mult Whitman: Fire de iarbă mă entuziasmează și acum. Junger e autorul formulei ”pădurea ca soluție la toate”; am vrei patru-cinci cărți scrise de el. Am luat și câțiva poeți și filosofi: Nietzsche, Schopenhauer, stoici. Sade și Casanova ca să-mi biciuiesc simțurile. Apoi, câteva romane polițiste din Seria neagră: doar mai trebuie să fac și pauze. Câteva ghiduri naturaliste din colecția Delachaux și Niestle despre păsări, plante și insecte. Când te ”inviți” în pădure, este de un bun simț elementar să știi cum le cheamă pe gazdele tale. Indiferența ar fi o jignire de neiertat. Dacă m-aș trezi că niște indivizi se instalează cu forța în apartamentul meu, aș prefera să știe cum mă cheamă.

Exemplarele mele din colecția Pleiade strălucesc la lumina lumânărilor. Cărțile sunt icoane. Pentru prima dată în viața mea, voi citi un roman pe nerăsuflate” (S.T.)

5 ateliere de lectură și călătorie imaginară

Pe parcursul lunii august în fiecare zi de miercuri, de la ora 17:00, ”Biblioteca ASTRA Iubește Descrierile de Călătorie” și îi invită pe cei mai temerari cititori ai cetății în 5 minunate aventuri literare desfășurate în 5 ateliere de lectură și călătorie imaginară, după cum urmează:

3 august – în Arta de a călători a autorului Alain de Button, în traducerea lui Radu Șchiopu. București: Vellant, 2015. (colecția Cărți însemnate)

Extras din: ”Suntem copleșiți de sfaturi despre unde să călătorim; auzim puține despre cum și de ce ar trebui să o facem – deși arta de a călători pare să dea naștere în mod natural unui număr de interogații, nici simple, nici triviale, al căror studiu ar putea, în feluri modeste, să contribuie la înțelegerea a ceea ce filozofii greci frumos numeau eudaimonia sau împlinirea umană” (A. de B.)

Vom descoperi o carte de filozofie practică/ aplicată care încearcă să explice adevăratele motive pentru care călătorim în anumite locuri și, mai mult, ne sugerează cum am putea avea călătorii mai împlinite.

10 august – Cerere în Călătorie. O istorisire adevărată a lui Edouard și Mathilde Cortes, în traducerea Cristinei Livia Vasilescu. București: Philobia, 2014. (colecția Experiment)

Extras din: ”Am înlocuit poșeta cu un rucsac doar cu un pic mai mare, inelul meu de logodnă cu pietricelele de pe drum, patul cu un strat de mușchi, fondul de ten cu bronzul, acoperișul cu stelele, televizorul cu o întâlnire sau un foc de tabără, fustele și panglicile cu pantaloni și sfori, zgomotul cu liniștea, ceasul cu busola, ritmul neînfrânat cu cel al pașilor…” (M.C)

Este povestea credibilă a unui voiaj de nuntă plin de aventuri: 6000 de kilometri pe jos, de la Paris la Ierusalim.

O carte dedicată socrilor, cuplurilor care călătoresc , dar și celor care nu mai călătoresc, tuturor celor care înaintează, chiar și în vis.

O carte al cărui prin motto mi-a atras și atenția și vi-l împărtășesc cu bună știință: Nu există iubire mare decât la umbra unui vis măreț (Edmond Rostand).

17 august

– O plimbare în pădure: Redescoperind America pe cărările Munților Apalași, cartea lui Bill Bryson în traducerea lui Marius-Adrian Hazaparu. Iași: Polirom, 2015. (colecția Hexagon: Cartea de călătorie)

Extras din: ”Distanțele se modifică atunci când iei lumea la pas. Un kilometru e cale lungă, trei kilometri e mult,  15 kilometri e ditamai distanța, iar 80 de kilometri e aproape inimaginabil. Îți dai seama că lumea e imensă într-un fel pe care numai tu și o comunitate restrânsă de excursioniști îl înțelegeți. Scara planetară e micul vostru secret.” (B.B.)

Appalachian Trail este unul din cele mai lungi trasee montane din lume. De-a lungul Coastei de Est americane, străbate 14 state pe o distanță de peste 3.400 de kilometri. Dornici să admire peisajele superbe de pe această rută, Bill Bryson și prietenul său Stephen Katz hotărăsc să o parcurgă pe jos de la un capăt la celălalt.

Ideal Home consideră acest volum a fi irevențios, de un umor debordant, plin de anecdote și de observații.

- În pădurile Siberiei: 6 luni pe malul lacului Baikal, singur, la 25 km depărtare de primul vecin, autor Sylvain Tesson, în traducerea lui Liviu Dascălul. București: Philobia, 2015.

Extras din: ”Mi-am propus ca, înainte de a împli patruzeci de ani, să trăiesc precum un pustnic, în mijlocul pădurii. M-am stabilit timp de 6 luni într-o cabană siberiană, pe malul lacului Baikal, în extremitatea Capului Cedrilor de Nord. Primul sat se afla la o sută douăzeci de kilometri depărtare, n-aveam vecini, nu existau drumuri de acces, rareori mă vizita cineva. Iarna, temperaturile erau de -30°C, iar vara întâlneam urși pe malurile lacului. Pe scurt, Raiul pe pământ.

Am luat cu mine cărți, trabucuri și votcă. Celelalte lucruri – spațiul, liniștea și singurătatea – erau deja acolo. (S.T.)

24 august

Două cărți prețioase, un singur autor, Paul Theroux, un uriaș al genului descrierilor de călătorie:

- Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia. Iași: Polirom, 2015. (colecția Hexagon: Cartea de călătorie)

Publicată prima dată în urmă cu câteva decenii, neobișnuita odisee a lui Paul Theroux a devenit o carte clasică a literaturii de călătorie. Plecând din Londra, Theroux ne povestește aventurile voiajului său de patru luni în care a străbătut Orientul Mijlociu, subcontinentul indian, Asia de Sud-Est și s-a întors în Europa prin stepa înghețată a Siberiei. Trenurile legendare ale Asiei, precum Orient Express-ul sau Transsiberianul, sunt vedetele acestei călătorii spre răsărit și înapoi.

- Trenul-fantomă către Răsărit. Iași: Polirom, 2015. (colecția Hexagon: Cartea de călătorie)

După 33 de ani Theroux repetă aventura, observând cum s-au schimbat între timp, atât zonele care le străbate din nou cu trenul, cât și el însuși.

Extras din: ”Când eram tânăr, consideram că pământul e ceva fix, pe care te poți bizui și care mă va însoți până la adânci bătrâneți; dar, când am mai înaintat în vârstă, am început să înțeleg transformarea ca o lege a firii, un element emoțional într-o lume nesigură și vizibil deteriorată.” (P.T.)

31 august

- Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15000 km, 2500 de ani de istorie. Volumul de călătorie în 446 de pagini al Sabinei Fati. București: Humanitas, 2015.

Extras din: ”Marî. De la orașul Șeherezadei la orașul pustiu de astăzi _ În Marî, băieții în cămăși albe, simbolizând teroarea tăcută a Turkmenistanului, în care orice părere adversă e pedepsită cu închisoarea, par să fie peste tot pe urmele tale.

Oamenii se feresc să vorbească cu mine, chiar când aș vrea să întreb cum pot ajunge dintr-un loc în altul. Înainte să încerc să pun o întrebare, mă ocolesc, în așa fel încât să nu existe nici o posibilitate de comunicare. ”Le este frică”, îmi explică cineva la hotelul în care aerul condiționat din camere poate fi manevrat doar din afară, pentru că toate încăperile sunt legate între ele. 16° este temperatura preferată de turkmeni, față de cele 50° de afară, și în toate camerele este la fel, dacă vrei puțin mai cald trebuie să te pui de acord cu întreg palierul” (S.F.)

Este o carte de călătorie, dar poate fi încadrată și la categoria ghid turistic, ghid politic, ghid istoric, pentru că indiferent pe ce fir tematic te lași prins, cartea nu te lasă să te rătăcești.

Aceasta este oferta de august pentru atelierele dedicate lecturii și călătoriei cu gândul, din fiecare zi de miercuri, de la ora 17:00.

Tema, selecția titlurilor, formatul prezentărilor și susținerea propriu zisă a atelierului îmi aparțin, motiv pentru garantez pentru calitatea timpului petrecut în spațiul bibliotecii.

P.S.
Atelierele au ca loc de desfășurare Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (corp B), str. G. Barițiu, nr. 9

Povești digitale @ Nou @ Hosman și @ Avrig

Povestea digitală este o specie aparte a narațiunii: multimedia, simplă, îngrozitor de directă și lipsită de efecte speciale. Viață, și atât!

Agora Culturală @ Biblioteca Ta a scos la iveală din sufletul timid al câtorva comunități: Sibiu, Brăila, Cluj-Napoca și București, 4 videografii care alcătuiesc documente dintr-o colecție specială de memorie locală din ultima sută de ani.

Cum se întâmplă: oamenii, celebri anonimi, își spun povestea de viață și o ilustrează cu fotografii mai vechi, din albumul de familie, sau mai noi, surprinse cu aparate foto de ultimă generație. Fotografia prinde viață prin vocea personajului real, care expune stângaci sau cu har, emoționat sau mândru, plin de dragoste sau furie momente importante care i-au marcat existența.

Este un exercițiu dificil, atât pentru cursant, cât și pentru trainer, care pe lângă informația tehnică: scriere creativă, tehnici de redactare poveste socială, prezentare de softuri de editare foto, video și sunet este obligat să spargă zidul gros  și rece al tăcerii de sine, pentru că oamenii din aceste timpuri nu au fost învățați să vorbească, nu au fost educați să se analizeze și să-și prezinte în termeni realiști personalitatea și/sau experiența.  

Cursurile de digital-storytelling, din programului sus-numit, oferite în formulă gratuită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu scot la lumină din memoria participanților secvențe de existență, de modele de viață care demonstrează, încă odată, dacă mai era nevoie, felul tenace de a fi al poporului nostru. Iar când spun ”popor” mă gândesc și la ”majoritate” și la ”minoritățile etnice”, care și-au spus cu toții poveștile. Ar trebui ascultate, văzute, pentru a (ne) înțelege mai bine și mai ales pentru a pricepe odată pentru totdeauna că acest petic de lume, nu iartă și nu favorizează pe nimeni, dar îi ajută pe cei care înțeles rostul uniunii, al asocierii și al compasiunii. Privit prin lentila poveștilor digitale județul  Sibiul este extrem de interesant și valoros prin oamenii care-i dau putere și suflu, zi de zi, oră de oră, într-un perpetuum vivum.

Proiectul rulează de anul trecut, din aprilie, iar de atunci și până acum, s-au adunat în tolba atelierului sibian 140 de povești digitale, realizate în 17 sesiuni de curs susținute de cei doi traineri experți DST, Daniela Rusu și subsemnata, Florinela Anca Vasilescu. Iar povestea merge mai departe, până în luna iunie, anul acesta.

Casa Sonja - Elijah

Casa Thomas - Elijah

Și pentru că este ianuarie, apăsăm accelerația și anunțăm pentru următoarele 2 săptămâni 3 ateliere: 21-22 ianuarie la Elijah Sozialzentrum - Casa Thomas din satul Nou, comuna Roșia;; 28-29 la Elijah Sozialzentrum - Casa Sonja din Hosman, comuna Nocrich; 3-4 februarie la Biblioteca Orășenească Avrig.

***

Iniţiativa se înscrie în proiectul „Agora Culturală @ Biblioteca Ta”, implementat de ANBPR în parteneriat cu Jazzmontor AS Norvegia și Asociaţia Culturală REPLIKA, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, Programul PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european  în România. 

ANBPR este cea mai reprezentativă asociație profesională a bibliotecarilor și bibliotecilor publice din România, preocupată de bunăstarea și performanțele profesionale ale membrilor săi, de evoluția domeniului cultural național, și de emanciparea de substanță a comunităților. Pornind de la principiile de bază ale muncii asociative - solidaritate, coeziune, angajare socială și competitivitate – ANBPR pledează pentru revigorarea statutului și misiunii bibliotecarului în societate, pentru suținerea educației culturale de calitate și a diversității în cultură.

despre Vorbitul în Necunoștință de Cauză

și efectele lui asupra mea

A trecut o zi, două, azi e a șasea. Am crezut că voi trece cu vederea gustul amar al unei întâmplări, însă povestea-incident continuă să-mi îmi zbârnâie cu insistență în minte.

Ce s-a întâmplat:

 

Sâmbătă după-amiază, mă grăbesc să ajung la librăria Habitus, încercând să mai prind  câteva minute din atelierul Ramonei de bucătărie raw vegană. Am ajuns, dar prea târziu, motiv pentru care am început să mă plimb printre galantarele cu carte, de unde am ridicat și plătit la casă un joc cu rune. În timp ce plăteam, am observat, spre marea mea surprindere, pe un raft din apropiere câteva seturi de cărți de Tarot, ceea ce, sincer, m-a bucurat, iar în exaltarea-mi specifică am propus unui administrator al librăriei să susțin câteva conferințe gratuite pe tema Tarotului pentru ca oamenii să-i înțeleagă rostul. Dar, spre și mai marea mea surprindere, am primit un răspuns negativ, sec, cu gust de pucioasă. Argumentele au fost halucinante, din care răzbătea marea neînțelegere a acestei arte și discipline, al cărei instrument de interpretare nu se găsea la mine în traistă, ci pe rafturile librăriei. 

Cât de în evul mediu trebuie să fii, să trăiești în burta unei biserici catolice perpelit de frica artelor de divinație? Cum este să refuzi cunoașterea unei teorii, ca să o poți, ulterior, combate? - (dacă mai este cazul!) Cum este să trăiești printre povești tipărite și, în același timp, să refuzi un exercițiu intelectual care are la bază algoritmul arhetipal, adică baza tuturor poveștilor lumii? Chiar, cum este?

Dacă ar fi fost un spațiu dedicat unei dogme, da, aș fi înțeles și respectat regimul auster, dar nu este așa. Cu siguranță aș fi primit asentimentul dacă aș fi adus o notă exotică, să-mi pun pene în cap, să fac ca lupu’, să vorbesc limba fiarelor, sau poate să fac ceva de-ale gurii, un chec, o măslină flambată, sau, și mai bine, să pictez fețe lăiețe, sau să rostesc un sac de cuvinte cu conotații obscene (cu mare priză editorialiști) dintr-o carte scoasă într-un tiraj simbolic și, câte și mai câte, mai puțin ceea ce vreau și ceea ce știu…  

Per ansamblu, lehamitea traversării unui râu vâscos populat de piranha costumați în peștișori de aur.

Un nou concept ”Pasărea Măiastră”, într-o nouă bibliotecă publică, la Moșna

vineri, 10 octombrie 2014, ora 17:00, rețeaua Biblionet Sibiu se extinde prin deschiderea unei noi biblioteci publice în localitatea Moșna

Este dificil să descriu în doar câteva cuvinte rostul bibliotecii publice într-o comunitate, așa cum oricui îi este greu să vorbească despre ceea ce iubește cu adevărat. Dar, dincolo de cuvinte sunt faptele, care în cazul de față, adună într-un șir instituțional 35 de biblioteci publice de pe întreg teritoriul județului Sibiu, reinventate, reamenajate și dotate cu echipamente IT capabile să ofere servicii de informare și documentare în conformitate cu timpul pe care-l trăim. Secolul XXI este secolul informației, iar contemporanii acestui timp pot beneficia liber și gratuit de informație, care nu mai reprezintă un lux, ci un drept de care te poți bucura, indiferent dacă locuiești într-un conglomerat urban sau într-un sat hotărât să-și păstreze identitatea și cât mai mulți tineri, cu un rost, aproape.

Știu că mulți asociază bibliotecile publice cu spații prăfuite, cu podele scârțâitoare și cu rafturi strâmbe, pline cu cărți pe care nu le-a citit nimeni, niciodată. Dar, mai știu că biblioteca publică reprezintă marca de prestigiu a oricărei comunități pentru că felul în care funcționează acest tip de serviciu oglindește înțelepciunea oamenilor și dragostea lor pentru cunoaștere. 

Și, mai știu că biblioteca nu este un depozit desuet de carte, ci o provocare în procesul continuu al dezvoltării personale și profesionale, un spațiu de socializare, un loc primitor în care se organizează șezători, serbări cu cântece tradiționale, seri cu povești de odinioară, expoziție de fotografii cu chipuri și evenimente aproape uitate, cu dezbateri publice, un spațiu confortabil în care se organizează cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului pentru cei care n-au prins timpurile în care se învață din primii ani de școală acest tip de tehnologie avansată care, iată, a transformat felul de a comunica, la nivel individual și global.

Biblioteca Județene ASTRA Sibiu  prin intermediul departamentului Metodic. Comunicare. Programe a făcut posibilă derularea programului Biblionet pe o perioadă de 3 ani, timp în care au fost dotate 35 de biblioteci publice cu 140 de calculatoare și echipamente periferice, în valoare de 772.216 lei (soft & echipament).

Programul Biblionet a ajuns și la Moșna, unde pe lângă donația echipamentelor IT (4 calculatoare, soft-uri și periferice) a făcut să fie posibilă amenajarea unui centru cultural cu bibliotecă publică într-o locație nouă, cu o colecție de carte îmbunătățită. Această realizarea nu ar fi fost posibilă fără aportul și înțelegerea autorităților publice locale, a dlui primar Eugen Roba și a întregii sale echipe, a căror contribuție merită să fie un exemplu în ceea ce bibliotecarii numesc ”poveste de succes cu eroi contemporani”.

Am ales ca temă a conceptului pentru biblioteca publică din Moșna ”Pasărea Măiastră”, care aduce un element în plus la atmosfera de poveste a comunei și a satelor sale aparținătoare. De la bătrânii satului am aflat că pe cerul locului zboară, nevăzute, legende de la începutul lumii și de la primii oameni care au pus temelia acestei așezări, toate având ca element de bază libertatea și renașterea, motiv pentru care biblioteca nu putea funcționa în afara acestor elemente identitare.

Astfel, cei care vor trece pragul noii biblioteci din Moșna vor descoperi că poveștile cele mai frumoase sunt cele care se petrec sub ochii noștri, iar cei care cred în minuni vor ști că de curând o Pasăre Măiastră își căuta un loc bun pe tot pământul pentru a cuibări și pentru a se odihni din zborul greu și neîncetat peste gândurile oamenilor. 

Și, povestea mai spune că într-o bună zi, Pasărea Măiastră a coborât pe pământ, într-un loc numit Moșna, într-o curte în care câțiva oameni vrednici se străduiau din răsputeri să-și ajute semenii și să pună umărul la prosperitatea satului. 

Nevăzută, a coborât din Cer, iar acolo unde a atins pământul s-a ițit din coama dealului un cuib-de-bibliotecă în care preț de trei zile și trei nopți s-a odihnit, zburând de astă dată peste noianul de vise ai moşnenilor. 

A patra zi, după un somn greu-albastru, s-a trezit și, așa cum îi era datul, a ouat 9 ouă strălucitoare din care aveau să iasă la lumină-n-lumea-mare, nu pui fermecați și zburători, ci cărți minunate, pline de înțelepciune cu puterea de a-i face pe oameni să înțeleagă rostul lumii și să dobândească harul cuvintelor aducătoare de pace.

Pasărea Măiastră și-a luat zborul, lăsând în urma sa a lăsat un cuib magic, în care cel care intră se află sub înalta protecție a poveștilor și a tuturor înțelepților lumii.

Desigur, povestea continuă, iar de felul în care vor povesti cei de peste timp despre toate acestea și multe altele, depinde de ceea ce va face fiecare, în parte, dar mai ales cel care citește, plin de încântare, aceste rânduri…

Despre programul Biblionet în România

Biblionet este o inițiativă a Fundației Bill & Melinda Gates în valoare totală de 26,9 milioane de dolari pe o durată de 5 ani și își propune facilitarea accesului la informație prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. În România sunt 2.876 de biblioteci în cele 41 de județe, dintre acestea, 89% sunt instituții de dimensiuni mici, localizate în mediul rural. Programul Biblionet a dotat deja peste 2.300 de biblioteci locale cu peste 9.790 de calculatoare și echipamente aferente pentru a oferi acces gratuit la internet și a instruit  aproape 3.000 de bibliotecari pentru a iniția și asista utilizatori în accesarea informației.

Inițiativa Global Libraries a Fundației Bill & Melinda Gates își propune să deschidă calea către cunoaștere, informare și egalitate de șanse pentru cât mai mulți oameni. Parte a programului de Dezvoltare Globală, Global Libraries formează parteneriate cu diferite țări pentru a ajuta bibliotecile publice să asigure acces gratuit la calculatoare și Internet și formare pentru utilizarea acestora la potențial maxim. Global Libraries sprijină transformarea bibliotecilor publice în instrumente vitale pentru îmbunătățirea nivelului de trai a milioane de oameni.

despre Calea Nebătătorită a metodelor de învățare nonformală în bibliotecile publice

poveste scrisă ad-hoc la Conferința Internațională a Bibliotecarilor Traineri și dedicată tuturor celor care poartă însemnele acestei profesii

A fost odată, este și va fi, o lume neștiută de alții, abia întrezărită de unii și neînțeleasă de mulți dintre cei care locuiesc în ea, Lumea Cuvintelor. Iar în această lume își duce, și acum, veacul un popor aparte, numit de oameni, într-un fel simplu și oarecum superficial, bibliotecarii.

Această poveste pe care vreau să v-o spun acum nu este despre această lume, pentru că nu există descrieri, hărți sau imagini reprezentative întru înțelegerea profundă a lucrurilor. Și asta, pentru că, fiecare om, în parte, are șansa și dreptul divin să își imagineze acest tărâm, cu adevărat al tuturor posibilităților, pentru că aici nestematele nu sunt obiecte amorfe și strălucitoare, ci sunt informații vii, transformatoare de destine și mentalități (individuale și colective).

Ei, bine, așa cum se înțelege de la sine, Bibliotecarii din Marea Lumea a Cuvintelor, locuiau în castele numite de oameni, într-un fel simplu și oarecum superficial, Biblioteci. Aici se adunau nestematele vii, care erau ordonate și pregătite pentru a-i servi pe oamenii cetății flămânzi și însetați de cunoaștere. Niciodată nu a fost ușor traiul bibliotecarilor în noima bibliotecilor și nu oricine putea să facă față încercărilor pline de efort, renunțare la sine și dragoste necondiționată pentru tot ce înseamnă devenire. Și prea puțini știu că bibliotecarii, cei de soi ales, nu sunt doar paznicii cuvintelor închise în cărți, ci sunt mult mai mult, sunt personaje de poveste, dar, chiar mult mai mult, sunt izvoare vii de povești și de cuvinte frumoase.

E drept, niciodată în istoria lor, nu au bătut toba orgoliului și din totdeauna s-au mulțumit cu cât și ce li s-a dat, și asta nu pentru că nu-și cunoșteau valoarea, din contră, ci pentru că știau care este valoarea celor de la care, legea lumii, îi determina să primească recompensa.  Dar, atunci când nestematele sunt la tine, renunți la pretenții vulgare. Ce-ți mai poți dori, atâta timp cât scara pe care urci către cer este simplă, lină, și fără de sfârșit?

Dar, așa cum se întâmplă peste tot și pe acest tărâm, într-o zi, nu se mai știe care, poporul bibliotecarilor a fost zguduit de o nouă paradigmă, care a despărțit în două marele difuzor al cunoașterii universale. O voce milita pentru metodele clasice, ancestrale, lăsate de moșii și strămoașele bibliotecarilor, iar o alta pentru metode noi, care nu se deosebeau de cele vechi, decât prin dinamică și perspectivă. Scopul era același, aducea oamenilor pe drumul cel bun, doar mijloacele diferite.

Chiar și așa, Bibliotecile și-au pierdut din liniștea de odinioară, sufletul lor fiind măcinat de aflarea celei mai bune soluții pentru a valorifica pe înțelesul lumii, simple și superficiale, cuvinte-nestemate, aducătoare de înțelegere. Dar cum să propovăduiești înțelegerea și înțelepciunea, când cele două tabere nu reușeau să cadă la pace?

În astfel de cazuri, care se petrec doar la 3 mii de ani odată, se face apel la un mare înțelept, la un magiser, un personaj pe care doar ochii de bibliotecar în pot vedea. Și s-a făcut un mare consiliu, în care toți bibliotecarii din toate ținuturile: Sibiului, Argeșului, Vâlcei, Doljului și Gorjului, au fost poftiți să participe pentru a căuta împreună stingerea oricărui conflict… de idei, desigur.

Și s-au întâlnit și s-au sfătuit, 3 zile și trei nopți. Bibliotecarii conservatori susțineau cu pasiune metodele clasice pe CALEA BĂTĂTORITĂ a înaintașilor, iar cei inovatori susțineau un nou tip de discurs, apropiat minților și sufletelor celor care au ales acest timp și spațiu, cocon de cunoaștere. Strigau și cereau din toată inima dreptul pentru a porni pe o CALE NEBĂTĂTORITĂ, dar care se anunța a fi un drum comun pentru toți de acum înainte.

Desigur, fiecare avea dreptate în felul său, iar adevărul, ca întotdeauna avea cuibul de aur, la mijloc. Fapt pentru care, Magisterul a decis un joc, prin care oamenii să fie cei care aleg felul în care bibliotecarii urmau să-și continue rostul în cetățile lumii.

Și a spus așa:

Mărit și preacinstit popor ar bibliotecarilor, gândurile voastre încep să se încâlcească și să semene cu cele ale oamenilor simpli. Nu ne putem permite să punem în pericol tezaurul nostru, cel al cuvintelor nestemate, drept care am o poruncă. Să se aleagă din fiecare ținut cele mai două proiecte fanteziste din fiecare ținut, să se transforme în semințe fermecate, iar cei mai vrednici bibliotecari să pornească în lumea mare, în veștmânt de negustor, pentru a răspândi poveștile și planurile de viitor ale bibliotecarilor. Peste un an, nu mai mult, alți bibliotecari vor merge pe Calea nebătătorită pentru a vedea care din proiecte a încolțit, care a înflorit și care a făcut rod.

Iar magisterul a ales:

din ținutul Vâlcei:

Felicităm prin Publisher

Se habla Espanol

Din ținutul Gorjului

Creativitatea

Cum se folosește e-readerul

Din ținutul Sibiului

Spune-mi o poveste despre satul tău! – biblioatelier de scriere creativă & storytelling

Biblioplays

Din ținutul Doljului

Mereu tânăr… prin teatru

Drogurile nu te fac un personaj tragic, ci doar unul în afara poveștii!

Din ținutul Argeșului

Biblioclubul șoriceilor

Meșteșuguri uitate: caligrafia

Și pe loc, atelierele au fost transformate în semințe magice, iar bibliotecarii pregătiți să pornească cu ele în lume.

Așadar, primiți cum se cuvine cele mai de soi idei în forme de semințe care vin dintr-o lume aparte, pe care este bine să pășiți din când în când, Lumea Cuvintelor din marele ținut al Bibliotecilor.  

Citiți și duce-ți mai departe solie de bine din Regiunea centru sudVest, loc binecuvântat cu creativitate și inovație. 

Cere și ți se va da, citește și vei afla!

Borcanul cu dulceață de povești din Marpod, un sat de pe Valea Hârtibaciului

prima bibliotecă concept din România

CONTEXT

Nu mi-am dorit să creez o bibliotecă concept, mi-am dorit să deschid biblioteci în locuri unde acestea nu mai funcționau sau nu au funcționat vreodată. Vectorul acțiunii a fost, desigur, programul Biblionet și echipa colegilor de la IREX, din care un rol special îl are Jozsef Szocs, coordonatorul regional, alături de care am răscolit toate localitățile județului Sibiu, acolo unde aveam știință (de pe o foaie de hârtie) că au existat odată, cu mult timp în urmă, biblioteci.

Și, astfel, a pornit runda a IV-a, dedicată bibliotecilor ”cu probleme”, care fie nu aveau bibliotecar cu normă întreagă, fie bibliotecarul făcea o altă activitate în primărie, fie sediul era nepotrivit, igrasios, pustiu, ruinat, fie fondul de carte compromis din cauza depozitării neadecvate, fie primarul era suspicios la oferta programului, fie toate la un loc.

A FOST ODATĂ, CA NICIODATĂ...

Biblioteca ASTRA coordonează un număr redus de biblioteci funcționale la nivel județean, motiv pentru care runda a IV-a a pornit cu o oarecare tensiune și dorința, firească, de a recupera diferențele. Un statut anume l-a avut Biblioteca din comuna Marpod, motiv pentru care, iată, apare o poveste dedicată ei și celor care au făcut posibilă apariția ei în Lume. Diagnosticul de la care am pornit recuperarea acestei biblioteci a fost afecțiune cronică de lăsare în paragină, cu următoarele manifestări: bibliotecar multifuncțional, activitate suspendată de cel puțin 4 ani, fond de carte depășit fizic și moral, spațiu impropriu, imposibil de reamenajat.

Începutul lui aprilie

Identificarea Marpodului pe harta județului și al unui număr de telefon la care să răspundă un angajat al Primăriei, ideal, doamna bibliotecară. Vorbit cu domnul Sebastian Dotcoș, primarul comunei, cu care am stabilit întâlnirea pentru ”săptămâna viitoare”.

Mijlocul lui aprilie

Am ajuns la fața locului, unde am prezentat programul Biblionet și ceea ce înțeleg eu prin bibliotecă publică modernă, după care mi s-a prezentat biblioteca împietrită. Pe loc, domnul primar a găsit o soluție pentru ca biblioteca să prindă din nou viață – o nouă locație: pivnița primăriei. Vizitat pivniță, care ca orice spațiu ”bun la toate” depozita colecția de lucruri nedorite de nimeni. Pe loc, mi-a fost greu să-mi imaginez transformarea pivniței în bibliotecă, dar a trebuit să fac un mic efort, deoarece ”oferta” era limitată, adică singurul spațiu disponibil pentru așa ceva. Am plecat, mulțumind, dar cu sufletul strâns ca un arici la felul în care aveam să expun ”provocarea” colegilor de la IREX.

Sfârșitul lui aprilie

Înainte de reamenajare

Prima evaluare a spațiului destinat bibliotecii, o comisie întreagă de la București, este condusă în ”bibliotecă”, adică în pivnița unde, e drept, nu mai erau atât de multe obiecte, dar pe jos era tot pământ, iar pereții impregnați de umezeală și de firele răsucite și invizibile ale păianjenilor. Pe loc, au crezut că este o glumă, apoi au crezut că spațiul în sine era doar un coridor de acces către ceea ce ar trebui să fie biblioteca. Dar, nu, ne aflam cu toții în bibliotecă. Țin minte glasul Alexandrei Bucur, mai francă de felul său, când a adresat eterului, Divinului, sau poate tribului de păianjeni întrebarea: ”Dar, ce naiba, este aici?” La care Sebastian Dotcoș a răspuns calm: ”Deocamdată, nimic, dar în curând, o bibliotecă!” În fața ochilor mei se derula raportul de evaluare și scoaterea din schemă a cel puțin jumătate din oferta Bibliotecii Județene ASTRA. Evident, ochii acestor oameni s-au îndreptat spre mine, eventual pentru a-i ciupi și a-i trezi din visul ciudat în care au alunecat. Din întunecimea încăperii a doua mi-am surprins vocea cum a rostit aproape convingător cuvântul: Provocare?!

Tot drumul, de la Marpod în restul localităților vizionate pentru includere în program, în mașină s-a discutat cu foarte multă pasiune despre ceea ce urmează să fac, în timp record, fără model, cu buget limitat și doar cu un singur personaj din comunitate care să înțeleagă ce-i spun. 

 

Fiind vorba de pivniță, am asociat locul cu imaginea unui borcan, a unui borcan magic, în care oamenii să găsească dulceața eternă a poveștilor. Un loc prietenos, neconvențional, în care să găsești sfat bun și răspuns la întrebările existențiale: Borcanul cu dulceață de povești – o bibliotecă concept, prima din aceste locuri. Cu această construcție în gând, am răsuflat ușurată, pentru că haosul se ordona cuminte sub fruntea mea.

Nu știu dacă atunci, adică în timpul acelui drum, dar este foarte posibil, am început să mă joc cu  ideea de concept, adică de a compune, având la dispoziție doar câteva elemente, o temă  pe care ulterior să pot construi palate de sunete, litere, cuvinte și povești. Locul, cu liniștea lui stranie și frumusețea ascunsă sub un cod prăfuit, l-am perceput a fi un sigiliu care păstrează într-o formulă ermetică din cotloanele albastre ale timpului poveștile vechi ale Văii Hârtibaciului, cu eroii arhetipali, vânați și prinși sub iscălituri celebre, care au adus lumină și curaj în sufletele tuturor copiilor din lume. Și tocmai aici, în matca lor, poveștile să fie uitate?!

A doua zi,

i-am povestit primarului ideea, conceptul și felul în care poate evolua acest proiect întru bunăstarea celor din sat și mai cu seamă pentru vizibilitatea comunității. Chiar dacă răspunsul a fost rapid & afirmativ, nu am putut să nu observ sprânceana ridicată la auzul grozăviei cu ”borcanul”.

Toată vara

      A urmat lansarea campaniei de colectare carte pentru copii Cărți de povești pentru ținuturi de poveste, în paralel cu operațiunea de  scoatere din fondul vechi de carte a volumelor care au rezistat intemperiilor. Timp de mai multe zile, alături de un grup de voluntari, liceeni sibieni, am sortat, notat, legat și pus pe borderouri de transfer primele pachete de carte cu destinația ”borcan”.

Campania de strângere de carte a funcționat absolut minunat, așa ca în poveștile în care oamenii buni se transformă în zâni și zâne pentru câteva luni. Cele mai frumoase cărți de povești erau aduse și lăsate anonim de sibieni cu rostul ca acestea să ajungă în rafturile bibliotecilor de la țară.

Și, pentru că era o bibliotecă concept, trebuia un mod mai special de a atrage atenția, nu doar pe interior, cât și pe exterior. Și am făcut apel la prietena mea, Carmen Siminie, al cărei har și îndemânare de designer, m-a ajutat să transpun ceea ce aveam în minte pe o schiță, apoi schița s-a transformat în proiect, iar proiectul în șantier, un șantier cu schelă înaltă de 3 metri, cu multe vopsele, culori, pensule, cu care peretele de est al primăriei a fost cucerit de rafturi pline cu cărți colorate, borcane cu formule secrete și copacul cu cuvinte frumoase (un lait-motiv al tuturor biblio-atelierelor pe care le-am propus pentru acest an). Câteva zile am muncit de dimineață până seara, alături bunii mei prieteni: Carmen, Răzvan și Mihai care au răspuns voluntar invitației mele de a pune umărul pentru a ridica la vedere poate cel mai delicios borcan din lume, cel al poveștilor. Pe lângă pictura pereților, o etapă importantă a fost amenajarea mobilierului, colând, drapând și vopsind rafturi vechi, o orgă, birouri pe care nu mai paria nimeni decât pentru un foc bun.

    În răstimp, Consiliul Local a aprobat, iar pământul a fost acoperit un blat de beton, după care cu un blat de scândură. A fost rezolvată problema încălzirii spațiului, montate caloriferele, o ușă specială la intrarea, ferestrele termopanizate, tratată cărămida, montate aplicele în formă de candelabre, meșterită o scară interioară între spațiul bibliotecii și cel al primăriei.

NOIMA

Sfârșitul lui septembrie

A urmat a doua evaluare, în care Joszy (mereu nemulțumitul Jozsy), nu a avut decât de spus: ”Jos pălăria!” și am mers mai departe. În drum spre Micăsasa am descoperit un magazin care primise câteva lăzi cu borcane, pe care negustorul se chinuia să le vândă, numai să scape de ele. Cu bucurie le-am cumpărat, iar el, cu și mai mare bucurie, mi le-a vândut. Și astfel, a fost adjudecată prima colecție de borcane al căror destin era să fie umplute cu sunete, litere cuvinte și povești.

octombrie

Două sesiuni de aranjarea fondului de carte și încă o zi destinată decorațiunilor de interior, în care piesa principală este borcanul semnalizator al marilor domenii.

22 noiembrie 2012

Sunt distribuite echipamentele IT: 4 computere, 1 scanner, 1 imprimantă, 1 videoproiector și tot ceea ce ține de buna funcționare al noului serviciu de bibliotecă, CIP: calculatoare cu internet pentru public.

inaugurarea bibliotecii

5 decembrie 2012, ora 17:00

A avut loc deschiderea oficială a Bibliotecii din Marpod, adică a Borcanului cu dulceață de Povești, ocazie cu care s-a activat și programul Biblionet, cu participarea specială a domnului Paul Baran, director de program IREX România (pentru prima dată prezent la un eveniment de acest fel în județul Sibiu).

dream team, alături de Mihai Zugravu,
Carmen Siminie și Răzvan Zamfir

Poate fi etichetată ca fiind o poveste de succes, dar ar suna fals, pentru că nu pentru succes s-au petrecut toate acestea, ci pentru că, la un moment dat, primim cu recunoștință provocări care conduc la transformarea realității alb-negru, într-o realitate color, capabilă să bucure și să-i inspire pe cei care nu au timp să aștepte sfârșitul lumii.

Povestea Lăzii de Breaslă din Biertan

sau

Noi metode de biblioterapie: înființarea de biblioteci (tehnica Ora et Labora)

spațiul, după o primenire inițială

A fost odată, un loc rece și prăfuit, gol și fără viață, în care oamenii locului depozitau ajutoarele de alimente pentru cei mai nefericiți oameni din sat. Dar, se pare că destinul acestui loc era altul, deoarece, într-o zi zgribulită de decembrie, în Biertan au ajuns doi oameni (povestitorul acestei povești, reprezentant al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu cu încă Cineva, mai exact Szocs Joszy), purtați pe drum de un gând bun, acela de a da viață locurilor în forma a ceea ce oamenii numeau simplu bibliotecă publică. Este bine de știut că întreaga lor expediție era sub semnul marelui proiect Biblionet.

Cei care conduceau destinele locului le-au arătat celor doi spațiul neguros în care nici cei mai optimiști nu ar fi întrezărit îmblânzirea lui.

viitoarele rafturi

Dar, așa cum vă spun, locul avea un destin aparte.

Dar pentru că, din când în când, povestea se poate transforma într-un raport de activitate, schimb cadența și textura cuvintelor pentru a prezenta nu felul în care ia contur o bibliotecă publică, ci felul în care anumiți oameni, pentru care sunt recunoscătoare că-mi sunt prieteni și parteneri în proiecte fanteziste (fanteziste, doar în stadiul de prezentare al proiectului și doar în câmpul de înțelegere al unor oameni…), fac un efort uriaș pentru a se întâmpla și la noi ceea ce vedem ”la alții”.

selecție & transfer colecția de carte 

Nu de puține ori am fost întrebați dacă suntem români, și de fiecare dată când răspundeam că suntem români, ”români din Sibiu”, localnicii nu-și mascau dezamăgirea... Un semn specific spațiului românesc, unde imaginea eroului transformator nu este ”made in România”.

Această istorisire este despre o breaslă personală, să-i spun așa, breasla prietenilor făuritori de bine, care prin ceea ce face alungă umbra deasă a neîncrederii și a tristeții generalizate... 

imagine din biblioteca abandonată

multitasking android

Comparativ cu alte ”șantiere” (Șeica Mică – Biblioteca de Turtă Dulce și Marpod – Borcanul cu dulceață de povești) Biertanul a fost cel mai solicitant. Și distanța Sibiu-Biertan era mai mare și volumul de muncă și spectrul activităților mai complex:
- sortarea și transferarea fondului de carte (sau mai bine spus, cea mai rămas din vechea bibliotecă părăsită de zâne și oameni),
- realizarea obiectelor de mobilier (alte rafturi, alte dichisuri),
- identificarea de mobilier și lăzi vechi, de obiecte de decor,
- decuparea scaunelor din cinematograful postbelic,
- recondiționarea, pictarea, croiul, coaserea steagurilor, draperiilor, detaliilor,
- transformarea unor obiecte inutile în standuri de mare efect vizual.
- recuperarea de instrumente muzicale și nu în ultimul rând
- curățenia spațiului, igienizarea lui,
- achiziționarea de lămpi și decorațiuni menite să compună un loc plin de tihnă în care fiecare locuitor al Biertanului să-și găsească un semn identitar și un rost, iar fiecare turist să descopere farmecul ascuns al culturii românești în decorul civilizației săsești.

Vlad

Tema aleasă pentru concept a fost Lada de Breaslă și tot instrumentarul identitar al acestui tip de organizare profesională specifică Transilvaniei medievale și moderne. Biertanul, ca loc și importanță patrimonială (sit UNESCO) este deosebit de ofertant pentru această temă, dar intenția principală nu a fost cea de recuperare a breslelor de odinioară din aceste locuri (peste 30 la număr) ci conturarea a cinci bresle contemporane al căror profil de activitate corespunde activității de zi cu zi a celor de aici. Și-am propus: Breasla Gazdelor Bune, Breasla Cititorilor de Poezie, Breasla Vindecătorilor, Breasla Crescătorilor de Albine și Breasla Degustătorilor de Vinuri. Fiecare dintre ele așteptându-și breslașii în marea casă a cunoașterii, cu steag făurit și reprezentativ.

Răzvan

Numele de Lada de Breaslă l-am ales ținând cont de importanța acestui obiect de identitate de grup, fiind locul în care se așezau cele mai de preț obiecte ale organizație, dar și ale membrilor săi. Fiecare reuniune de breaslă se făcea cu lada deschisă, semn că nu sunt secrete între cei care împărtășesc o activitate vitală pentru familia și comunitatea din care făceau parte.

Tot așa, mi-am dorit ca Biblioteca Lada de Breaslă să fie locul, permanent deschis celor care simt că fac parte dintr-un întreg cultural și tradițional, în care se găsesc cele mai prețioase odoare identitare ale comunității.

recondiționări masive

Reformatorul din mine a fost ajutat și de data asta de un artist, care cel puțin în acest proiect, a dat dovadă de mult mai multă energie, depășind orice imaginație. Și, uite cum, am făcut introducerea pentru intrarea în scena a lui Carmen Siminie, designer și o neînfricată meșteriță a foarfecelor, culorilor, pensulelor și-a altor o sumedenie de instrumente de realizat minuni, cu care tot încearcă să mă împrietenească… Fiecare meserie are sacralitatea sa, iar acest lucru îmi este reamintit de fiecare dată de Carmen, care în tot ceea ce face aduce forță și inspirație. Suntem o echipă, completându-ne științele pe care fiecare le poartă, pentru a le uni transformator într-un produs inovator, generator de bine și mulțumirea simplă a lucrului bine făcut.

Carmen Siminie

Florin și lăzile inițiale

Acestui nucleu, constant, de altfel, în proiectul dedicat reinventării spațiilor Concept Library, i s-a alăturat 3 voluntari: Vlad Buștiuc, Florin Tărășan și Răzvan Zamfir și ei omniprezenți în tot ce-am reușit să facem până acum pe… piața bibliotecilor publice din județul Sibiu.

inventar sector multimedia

Un rol important și-a asumat Primăria și Consiliului Local Biertan, prin dl. Mircea Dragomir, primarul comunei și dnei. Maria Florea, viceprimar.

La un moment dat în grupul de voluntari din partea comunității și-a făcut apariția un fuior de fată, tăcută și translucidă, cea care, ulterior avea să primească șansa și provocarea profesională de a coordona Lada de Breaslă, Codruța Plăiaș.
De asemenea, ne-am bucurat și de ajutorul unui bibliotecar spiriduș, Mihaela Stănciulescu - biblioteca comunală Marpod și de răsfățul la care ne-a supus neîncetat Mama Alo, responsabilă cu cele mai bune plăcinte cu mere din lume, muza Breslei Gazdelor Bune. :)

Poveștile la modă sunt cele scurte, pentru că timpul aleargă uneori mai iute decât vântul, culegându-le oamenilor atenția pentru Mereu-Altceva, chiar și celor care citesc povești interesante, cum este cea de față...

contur intermediar

Așadar, scutur tolba de cuvinte din care mai cad doar cele prin care readuc aminte că unele locuri se bucură de un destin aparte, iar un astfel de loc este cel de față, o ladă de breaslă, plină planuri de viitor, aducătoare de bine și de șansă.

Proiect derulat prin departamentul Metodic. Comunicare. Programe al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu

produs final

enjoy!