miercuri, 12 februarie 2014

Borcanul cu dulceață de povești din Marpod, un sat de pe Valea Hârtibaciului

prima bibliotecă concept din România

CONTEXT

Nu mi-am dorit să creez o bibliotecă concept, mi-am dorit să deschid biblioteci în locuri unde acestea nu mai funcționau sau nu au funcționat vreodată. Vectorul acțiunii a fost, desigur, programul Biblionet și echipa colegilor de la IREX, din care un rol special îl are Jozsef Szocs, coordonatorul regional, alături de care am răscolit toate localitățile județului Sibiu, acolo unde aveam știință (de pe o foaie de hârtie) că au existat odată, cu mult timp în urmă, biblioteci.
Și, astfel, a pornit runda a IV-a, dedicată bibliotecilor ”cu probleme”, care fie nu aveau bibliotecar cu normă întreagă, fie bibliotecarul făcea o altă activitate în primărie, fie sediul era nepotrivit, igrasios, pustiu, ruinat, fie fondul de carte compromis din cauza depozitării neadecvate, fie primarul era suspicios la oferta programului, fie toate la un loc.

A FOST ODATĂ, CA NICIODATĂ...

Biblioteca ASTRA coordonează un număr redus de biblioteci funcționale la nivel județean, motiv pentru care runda a IV-a a pornit cu o oarecare tensiune și dorința, firească, de a recupera diferențele. Un statut anume l-a avut Biblioteca din comuna Marpod, motiv pentru care, iată, apare o poveste dedicată ei și celor care au făcut posibilă apariția ei în Lume. Diagnosticul de la care am pornit recuperarea acestei biblioteci a fost afecțiune cronică de lăsare în paragină, cu următoarele manifestări: bibliotecar multifuncțional, activitate suspendată de cel puțin 4 ani, fond de carte depășit fizic și moral, spațiu impropriu, imposibil de reamenajat.
Începutul lui aprilie
Identificarea Marpodului pe harta județului și al unui număr de telefon la care să răspundă un angajat al Primăriei, ideal, doamna bibliotecară. Vorbit cu domnul Sebastian Dotcoș, primarul comunei, cu care am stabilit întâlnirea pentru ”săptămâna viitoare”.
Mijlocul lui aprilie
Am ajuns la fața locului, unde am prezentat programul Biblionet și ceea ce înțeleg eu prin bibliotecă publică modernă, după care mi s-a prezentat biblioteca împietrită. Pe loc, domnul primar a găsit o soluție pentru ca biblioteca să prindă din nou viață – o nouă locație: pivnița primăriei. Vizitat pivniță, care ca orice spațiu ”bun la toate” depozita colecția de lucruri nedorite de nimeni. Pe loc, mi-a fost greu să-mi imaginez transformarea pivniței în bibliotecă, dar a trebuit să fac un mic efort, deoarece ”oferta” era limitată, adică singurul spațiu disponibil pentru așa ceva. Am plecat, mulțumind, dar cu sufletul strâns ca un arici la felul în care aveam să expun ”provocarea” colegilor de la IREX.

Sfârșitul lui aprilie
Înainte de reamenajare
Prima evaluare a spațiului destinat bibliotecii, o comisie întreagă de la București, este condusă în ”bibliotecă”, adică în pivnița unde, e drept, nu mai erau atât de multe obiecte, dar pe jos era tot pământ, iar pereții impregnați de umezeală și de firele răsucite și invizibile ale păianjenilor. Pe loc, au crezut că este o glumă, apoi au crezut că spațiul în sine era doar un coridor de acces către ceea ce ar trebui să fie biblioteca. Dar, nu, ne aflam cu toții în bibliotecă. Țin minte glasul Alexandrei Bucur, mai francă de felul său, când a adresat eterului, Divinului, sau poate tribului de păianjeni întrebarea: ”Dar, ce naiba, este aici?” La care Sebastian Dotcoș a răspuns calm: ”Deocamdată, nimic, dar în curând, o bibliotecă!” În fața ochilor mei se derula raportul de evaluare și scoaterea din schemă a cel puțin jumătate din oferta Bibliotecii Județene ASTRA. Evident, ochii acestor oameni s-au îndreptat spre mine, eventual pentru a-i ciupi și a-i trezi din visul ciudat în care au alunecat. Din întunecimea încăperii a doua mi-am surprins vocea cum a rostit aproape convingător cuvântul: Provocare?!

Tot drumul, de la Marpod în restul localităților vizionate pentru includere în program, în mașină s-a discutat cu foarte multă pasiune despre ceea ce urmează să fac, în timp record, fără model, cu buget limitat și doar cu un singur personaj din comunitate care să înțeleagă ce-i spun. 
 
Fiind vorba de pivniță, am asociat locul cu imaginea unui borcan, a unui borcan magic, în care oamenii să găsească dulceața eternă a poveștilor. Un loc prietenos, neconvențional, în care să găsești sfat bun și răspuns la întrebările existențiale: Borcanul cu dulceață de povești – o bibliotecă concept, prima din aceste locuri. Cu această construcție în gând, am răsuflat ușurată, pentru că haosul se ordona cuminte sub fruntea mea.
Nu știu dacă atunci, adică în timpul acelui drum, dar este foarte posibil, am început să mă joc cu  ideea de concept, adică de a compune, având la dispoziție doar câteva elemente, o temă  pe care ulterior să pot construi palate de sunete, litere, cuvinte și povești. Locul, cu liniștea lui stranie și frumusețea ascunsă sub un cod prăfuit, l-am perceput a fi un sigiliu care păstrează într-o formulă ermetică din cotloanele albastre ale timpului poveștile vechi ale Văii Hârtibaciului, cu eroii arhetipali, vânați și prinși sub iscălituri celebre, care au adus lumină și curaj în sufletele tuturor copiilor din lume. Și tocmai aici, în matca lor, poveștile să fie uitate?!

A doua zi,
i-am povestit primarului ideea, conceptul și felul în care poate evolua acest proiect întru bunăstarea celor din sat și mai cu seamă pentru vizibilitatea comunității. Chiar dacă răspunsul a fost rapid & afirmativ, nu am putut să nu observ sprânceana ridicată la auzul grozăviei cu ”borcanul”.

Toată vara
      A urmat lansarea campaniei de colectare carte pentru copii Cărți de povești pentru ținuturi de poveste, în paralel cu operațiunea de  scoatere din fondul vechi de carte a volumelor care au rezistat intemperiilor. Timp de mai multe zile, alături de un grup de voluntari, liceeni sibieni, am sortat, notat, legat și pus pe borderouri de transfer primele pachete de carte cu destinația ”borcan”.

Campania de strângere de carte a funcționat absolut minunat, așa ca în poveștile în care oamenii buni se transformă în zâni și zâne pentru câteva luni. Cele mai frumoase cărți de povești erau aduse și lăsate anonim de sibieni cu rostul ca acestea să ajungă în rafturile bibliotecilor de la țară.
Și, pentru că era o bibliotecă concept, trebuia un mod mai special de a atrage atenția, nu doar pe interior, cât și pe exterior. Și am făcut apel la prietena mea, Carmen Siminie, al cărei har și îndemânare de designer, m-a ajutat să transpun ceea ce aveam în minte pe o schiță, apoi schița s-a transformat în proiect, iar proiectul în șantier, un șantier cu schelă înaltă de 3 metri, cu multe vopsele, culori, pensule, cu care peretele de est al primăriei a fost cucerit de rafturi pline cu cărți colorate, borcane cu formule secrete și copacul cu cuvinte frumoase (un lait-motiv al tuturor biblio-atelierelor pe care le-am propus pentru acest an). Câteva zile am muncit de dimineață până seara, alături bunii mei prieteni: Carmen, Răzvan și Mihai care au răspuns voluntar invitației mele de a pune umărul pentru a ridica la vedere poate cel mai delicios borcan din lume, cel al poveștilor. Pe lângă pictura pereților, o etapă importantă a fost amenajarea mobilierului, colând, drapând și vopsind rafturi vechi, o orgă, birouri pe care nu mai paria nimeni decât pentru un foc bun.
    În răstimp, Consiliul Local a aprobat, iar pământul a fost acoperit un blat de beton, după care cu un blat de scândură. A fost rezolvată problema încălzirii spațiului, montate caloriferele, o ușă specială la intrarea, ferestrele termopanizate, tratată cărămida, montate aplicele în formă de candelabre, meșterită o scară interioară între spațiul bibliotecii și cel al primăriei.

NOIMA
Sfârșitul lui septembrie
A urmat a doua evaluare, în care Joszy (mereu nemulțumitul Jozsy), nu a avut decât de spus: ”Jos pălăria!” și am mers mai departe. În drum spre Micăsasa am descoperit un magazin care primise câteva lăzi cu borcane, pe care negustorul se chinuia să le vândă, numai să scape de ele. Cu bucurie le-am cumpărat, iar el, cu și mai mare bucurie, mi le-a vândut. Și astfel, a fost adjudecată prima colecție de borcane al căror destin era să fie umplute cu sunete, litere cuvinte și povești.

octombrie
Două sesiuni de aranjarea fondului de carte și încă o zi destinată decorațiunilor de interior, în care piesa principală este borcanul semnalizator al marilor domenii.

22 noiembrie 2012

Sunt distribuite echipamentele IT: 4 computere, 1 scanner, 1 imprimantă, 1 videoproiector și tot ceea ce ține de buna funcționare al noului serviciu de bibliotecă, CIP: calculatoare cu internet pentru public.

inaugurarea bibliotecii
5 decembrie 2012, ora 17:00
A avut loc deschiderea oficială a Bibliotecii din Marpod, adică a Borcanului cu dulceață de Povești, ocazie cu care s-a activat și programul Biblionet, cu participarea specială a domnului Paul Baran, director de program IREX România (pentru prima dată prezent la un eveniment de acest fel în județul Sibiu).




dream team, alături de Mihai Zugravu,
Carmen Siminie și Răzvan Zamfir



Poate fi etichetată ca fiind o poveste de succes, dar ar suna fals, pentru că nu pentru succes s-au petrecut toate acestea, ci pentru că, la un moment dat, primim cu recunoștință provocări care conduc la transformarea realității alb-negru, într-o realitate color, capabilă să bucure și să-i inspire pe cei care nu au timp să aștepte sfârșitul lumii.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu