cum un copil-bărbat poate ajunge, dintr-o dată, Om

(poveste cu sfârșit deschis provocărilor)

Timpul îi era limitat, norocul necunoscut, iar dragonul în zare...

Cu alte cuvinte era în același punct al cercului, de unde, cu ceva vreme în urmă a pornit. Scurt-circuit. Și dacă ar fi fost doar atât, ca atunci, nu ar fi fost rău, dar, cu cât amânăm luarea deciziilor înțelepte, cu atât locul și lumea devin mai potrivnice, atât de potrivnice, încât copilul, care, iată, nu mai era copil, își dorea să devină INVIZIBIL, considerând ABSENȚA un refugiu ideal până la rezolvarea de la sine a tuturor problemelor din jur. Însă nicio rugăciune, nicio invocație nu i-au îndeplinit vrerea cea mare, iar timpul se scurgea, așa cum se scurge argintul viu printre degete, norocul era necunoscut, iar dragonul în zare.

Dar, când lumea credea că se sfârșește pentru el, din neant a coborât o arătare, care la prima vedere puteai spune că face parte din marea familie a dragonilor, dar dacă te uitai mai bine, îți dădeai seama că după costumul extravagant, dar care cu siguranță avea un rol în deplasările dintre lumi și sfere, se ascundea un trup la fel de firav precum al copilului-bărbat.

Din tolba multicoloră a scos o frânghie fermecată, cum numai în povești întâlnești și cu câteva mișcări sigure a început să pescuiască din înaltul cerului semne care nu puteau fi văzute cu ochiul liber, ci doar prin lentile diamantine.

Copilul-bărbat, a uitat pentru un moment de dragon, fascinat de ceea ce se petrecea atât de aproape de el, simțind că ceea ce se întâmplă, chiar dacă nu are nici un sens și nicio explicație, are legătură cu el și cu ceea ce i se va întâmpla.

Și cum spuneam, omul-dragon, aduna din cer simboluri, care asemenea peștilor se zbăteau pe pământul pârjolit de luptele dintre copii-adulți și dragoni.

Ochii copilului-bărbat s-au umplut de lacrimi, dar nu avea glas să-l oprească pe pescarul de însemne. Ciudat, nu îi mai era frică și dintr-o dată s-a simțit gol pe dinăuntru. Stingher, vroia ca toată povestea să se termine odată, chiar dacă asta ar fi însemnat să sfârșească înghițit de dragon. Efortul de a lupta, dar mai ales de a se eschiva era infinit mai mare decât să-și înfrunte coșmarul, adică dragonul, cu ochii larg deschiși.

-   Pentru ce faci tot ceea ce faci? Prinde-mă și pe mine și pune-mă la pământ, până să ajungă aici dragonul.

Pescarul nu îi răspunse, îl privi din cap până în picioare și, cu o voce incredibil de subțire, așa ca un fir de iarbă  îi șopti scârțâit la ureche:

-       Dragonul a plecat, el nu vine acolo unde sunt eu.

-       Dar, cine ești tu?

-       Sunt pescarul.

Nu auzise niciodată de pescar, dar un val de bucurie i-a încălzit inima. Pentru prima dată, după mulți ani, se simțea în siguranță, chiar dacă era, în continuare, în afara cetății.

-      Și ce sunt arătările pe care le-ai coborât din cer?

-       Oareșcare daruri.

-        Cine și-ar dori așa ceva?

-        Cu adevărat, nimeni, dar prea puțini știu de existența lor.

-        Sunt vii?

-        Da, sunt vii, asta e problema...

-         Și, pentru ce le-ai prins?

-          Le-am prins pentru că locul lor este alături de tine. Îți aparțin.

Copilul-bărbat s-a uitat îngrozit la mormanul de semne încolăcite, aidoma unui cuib de șerpi veninoși și zornăitori și nu a văzut nimic care să-i fi adus aminte de ceva. Era o stare anume, dar atât.

-    Sunt gândurile tale și planurile neîmplinite. Odată gândit, gândul prinde formă, pe care ochiul omenesc nu o percepe. Aceleași forme întărâtă dragonii, dar pentru tine am schimbat planul de expediție, pentru că văd cum dorești să intri în castel pe drumul cel bun și numai al tău.

Copilului-bărbat nu-i venea a crede, nici urechilor, nici ochilor. Dar, era cât se poate de real și, poate cel mai important, iureșul generat de dragon era departe, dincolo de orizont. Plin de speranță și curaj, s-a apropiat de Pescar și l-a rugat să-i spună ce are de făcut de acum înainte pentru ca povestea să aibă sens și un final fericit.

Pescarul nu i-a răspuns, de fapt, se purta de parcă băiatul nu ar mai fi fost în preajmă. Atunci, contrariat peste măsură, îi mai cere odată soluția promisă. Ca trezit din vis, Pescarul își țugui buzele și reluă teoria gândurilor aruncate către niciunde, care nu dau liniște, nici omului, nici ființelor care au în grijă marile regnuri ale lumii.

-         Ia-ți planurile, toate, înapoi și ai grijă ca fiecare să prindă contur în lumea ta, în castelul în care vrei să-ți faci cuib. Cheia pe care o cauți de atâta vreme este ascunsă într-una din formele nedefinite pe care le-am adus, toate, pentru vindecare și împlinire chiar sub ochii tăi. Acesta a fost și rostul dragonului, să te trezească la realitate și să-ți deschidă ochii spre lumină și adevăr.

-        Dar, nu am fost departe nici de lumină, nici de adevăr,

-      Așa este, însă lumina pe jumătate văzută poarte numele de umbră, iar adevărul parțial, poartă numele de eschivă. Ai crescut la umbra eschivei, nu în lumina adevărului.

Pescarul îl privi plin de dragoste pe copilul-bărbat care aduna de pe jos jumătățile de măsură ale ființei lui. Prada pescarului dragon a fost strânsă, iar tânărul prinse a se îndepărta de cetatea mult dorită până nu demult, departe în țara dragonilor, locul în care avea să găsească răspunsul la cea mai importantă întrebare: Cine sunt? De al cărui răspuns doar el era în stare. Devenise însă invizibil pentru dragoni, dar atât de luminos pentru el însuși.

Povestea spune că peste un timp, s-a întors în cetate. Tolba, odată plină cu gânduri și planuri inutile era goală. Porțile s-au deschis de la sine, iar de prezența sa se bucurau toți. Nu mai era nici copil, nici copil-bărbat, nici bărbat, era mai presus de toate era cheia lumii, era Omul.