Tocanagioaica, condimentul și pasiunea pentru estetică

Pretext, cu rol de Aperitiv

Sunt mulți cei care au savurat critica rațiunii dietetice a lui Michel Onfray, cel care a cercetat felul de-a gândi al lui Diogene, Rousseau, Kant, Fourier, Nietzsche, Marinetti și Sartre prin inedita lentilă formată din pântecele acestora. Și, chiar dacă subiectul este la limita vulgarului colectiv, nici noi nu-l mai putem evita la nesfârșit, mai ales noi, cei care, tot la nivel colectiv, purtăm mai mult sau mai puțin conștient caracteristicile a două personaje emblematice: Flămânzilă și Setilă.
Așadar, nu cunosc nici un alt popor mai îndreptățit să tindă spre adevărul absolut al subiectului propus în această minunată întrunire.

Con.text sau Supa conjuncturală

Cu ceva vreme în urmă, într-un atelier de creație și comunicare preparat anume pentru unii dintre cei mai talentați adolescenți din urbe, dar și pentru participanții pretențioși ai Colocviilor internaționale Emil Cioran, numit sugestiv/tematic Reinventarierea disperării după Cioran, mi-a atras atenția în mod special un eseu prins pe oala unui suflet.
Era al unei fetițe care se chinuia să grăbească vremea trecerii în vârsta gătelii femeiești. Din textul de atunci, am identificat mâncarea care o determina la maturizare forțată, în ideea că odată făcută mare, se va desprinde de tocana de cartofi care îi suprasatura simțurile corpului fizic și îi intoxica sufletul.
Nici astăzi nu mi-a ieșit din minte atacul împotriva bucătăriei matriciale din care mușca dur, sfârtecând canonul culinar al familiei - care limitase într-o manieră abuzivă - resursele financiare necesare diversificării meniului, scopul cuplului... generator de filozofi furioși fiind axat pe placarea cu gresie a apartamentului de bloc.

Se înțelege din această povestioară, că la un moment dat omul își schimbă marca de prestigiu, iar masa îmbelșugată ca (în)semn de putere și bunăstare este transferată pe ale tipuri de împodobiri menite să fure ochiul și să asmută celelalte simțuri în grădina fără garduri a dorințelor existențiale. Care este prețul? Inaniția și însingurarea/izolarea, specifică celor care aleg calea renunțării la sinele fizic.

Text sau Idei sotate

Pentru a înțelege mai bine esența acestui tipar este necesară prezentarea ingredientelor care compun baza unei tocane, ingrediente prin a căror putere, atât cei care o prepară, cât și cei care o consumă sunt transformați, definit, în tocanagii - metamorfoză resimțită de cei cu sensibilitate sporită ca pe un stigmat.

Așadar, din cele mai accesibile legume din lume: ceapa și cartoful, se poate încropi o tocană. Timpul de preparare, între 15-30 de minute, poate fi condiționat doar de presiunea flăcării de (ara)gaz. Pe această bază, se poate improviza cu un strop de bulion sau o roșie mai fleșcăită, 2-3 ardei, un cățel de usturoi, feliuțe de slănină și feluri-feluri de mezeluri. Sărăcia generează adevărate revoluții în tehnica improvizației, care din nefericire este confundată cu una din tehnicile de supraviețuire în condiții extreme.

Atâta vreme cât din civilizația altor popoare reiese că sărăcia nu conduce (invariabil) doar pe drumul închis al renunțării la bunul gust, din contră, merită să acordăm atenție, cel puțin ca subiect de meditație, conceptului de graniță dintre sărăcie și meschinărie.

De comun acord, meșteri bucătari, antropologi, etnologi și alte soiuri bune și alese de cercetători autohtoni au concluzionat că nu există un specific gastronomic în mojarul carpato-danubiano-pontic. Tot ceea ce avem și consumăm reprezintă mai degrabă o preluare din bucătăriile tradiționale ai celor care ne-au vizitat sufrageria istorică, feluri pe care, evident, le-am adaptat grădinii cu zarzavat din dotare, nici aceasta suficient de îngrijită sau studiată, sau le-am personalizat, parte dintre ele transformându-le într-un soi curios de tocană. Că, dară, ce mâncare este aia fără un pic de ceapă rumenită într-o lingură de untură albă și un crumpen tăiat (creștinește) în cruce?!

Și cum rolul filozofiei este de a identifica explicații de dragul acestora, voi încerca să filozofez un pic, atât, cât un vârf de sare.

Prepararea alimentelor, adică transformarea/procesarea acestora în feluri de mâncare a reprezentat o funcție ocupațională feminină, alături de creșterea copiilor și hrănirea corespunzătoare a acestora și a tuturor membrilor familiei. Lipsa unor preparate culinare elaborate reprezintă o mărgea spartă din șiragul sistemul de valori feminin autohton, mult mai vizibil în zona de munte, unde prepararea alimentelor nu reprezintă o prioritate și nici un scop în sine!
Dichisul apare în societățile burgheze, mici și mijlocii, în care timpul și resursele permit experimente în bucătărie, în care plăcerea începe să se materializeze în toate formele ei, și în care, printre altele, renunțarea nu este postulată ca șansă de intrarea într-o lume mai bună.

Tocana la ceaun nu presupune efort, în afara celui dedicat aprinderii focului. Foc și răbdare, restul vine de la sine! Lipsa de preocupare pentru experimente gastronomice intră în arsenalul atributelor masculine, în care mâncarea este o necesitate, nicidecum un moment de huzur.

Cauză pentru care, chiar și în cele mai prețioase restaurante cu bucătării împânzite de master-chefi, comanda de top rămâne ciorba de burtă și grătarul cu garnitură de cartofi prăjiți, în pofida eforturilor disperate din partea gazdelor de a educa, sau mai bine zis de a rafina gustul românilor. Iar acest fel de-a fi, implicit, acest fel de-a mânca, nu se va schimba prea curând, ținând cont de atmosfera de front a societății românești contemporane. Când din toate părțile fumegă a carne arsă, este greu de imaginat tihna unui prânz alb, fără porumbelul păcii tăvălit în jar, iar apoi aruncat în castronul cu mujdei.

Pro.te(x)t sau Desert cu reducție de cireșe amare

Fetița ajunsă pe culmile disperării din pricina tocanei de cartofi s-a făcut de mult ”mare” și a evadat din bucătăria placată cu gresie și șuruburi metalice. În semn de protest se înfometează și în prezent și, cum era de așteptat, îi lipsește componenta feminină salvatoare. Tot ce este asociat cu hrana intră în zona impură/coercitivă. Are unghii false, deci nu poate frământa aluatul, nici măcar o cocă banală pentru tăițeii supei de duminică. Cu toate acestea, chiar dacă nu mănâncă și nici nu prepară mâncare, personajul de poveste se manifestă ca o persoană cu o toxiinfecție alimentară severă, cu repercursiuni evidente în felul de-a fi și de-a interpreta lumea, ca ansamblu de șanse în dezvoltarea personală și evoluția spirituală. Altfel spus, o tocanagioacă, mon cher!

Cheia de boltă a acestei expuneri este gustul dulce-amar al cireșii sălbatice într-un tablou în care cultura gastronomică a poporul român este un cireș sălbatic în livada elaborată a Europei, un copac stingher, ticsit de triburi-cuib de omnivori, încă nealtoit pentru a face roade capabile să producă altceva decât uimire paradoxală.